Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat joi, într-o conferință de presă, aprobarea bugetului Administrației Naționale Apele Române.
„Bugetul, de 4,25 miliarde lei, reprezintă o creștere de 55% față de anul trecut. Aceste fonduri vor fi destinate consolidării infrastructurii hidroenergetice, adaptării la schimbările climatice și modernizării sistemului național de gestionare a apelor”, a declarat ministrul.
Mircea Fechet a prezentat și exemple de proiecte care vor fi finanțate.
„Din aceste fonduri, 441 milioane de lei sunt alocate lucrărilor hidrotehnice, iar 24 de milioane de lei vor fi investite în continuarea intervențiilor de urgență în județele afectate de inundațiile din septembrie trecut: Galați și Vaslui.”
Bugetul include, de asemenea, 976 de milioane de lei din fonduri europene nerambursabile și 1,17 miliarde lei din Planul Național de Redresare și Reziliență.
ACTUALIZARE, ORA 16:10
Guvernul României a aprobat pentru Administrația Națională „Apele Române” un buget record de 4,25 miliarde de lei, cu o majorare semnificativă de aproape 55% față de anul precedent. Acest buget reflectă o strategie puternică de întărire a infrastructurii hidroenergetice, de adaptare la schimbările climatice și de modernizare a gestionării resurselor de apă.
„Asigurarea securității populației, protejarea mediului și gestionarea responsabilă a resurselor acvatice ale României sunt priorități majore. Bugetul alocat ANAR demonstrează angajamentul Guvernului pentru o abordare durabilă și sigură a viitorului resurselor noastre de apă”, a declarat Mircea Fechet.
Veniturile totale ale instituției sunt estimate la 3,84 miliarde de lei, în creștere cu 37,8% față de anul precedent. Această creștere reflectă atât mărirea alocărilor bugetare, cât și eficientizarea gestionării veniturilor proprii. De menționat că veniturile proprii din 2024 au depășit estimările, atingeând 1,61 miliarde de lei (105% comparativ cu bugetul aprobat), o tendință similară cu cea din 2023.
Proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile post-aderare vor beneficia de 14,4 milioane de lei la credite de angajament și 7,1 milioane de lei la credite bugetare pentru cofinanțarea mai multor proiecte, inclusiv „DALIA” și Danube Sediment Q, care vor contribui la reabilitarea ecosistemelor și la creșterea rezilienței climatice, în colaborare cu alte state din zona Dunării.
Bugetul cuprinde și 3,1 milioane de lei pentru întocmirea proiectelor tehnice pentru prevenirea viiturilor pe Pârâul Corund, în contextul situației de la Praid.
Pentru lucrările de apărare împotriva inundațiilor sunt prevăzute 548,6 milioane de lei credite de angajament și 379,6 milioane de lei credite bugetare, valori semnificativ mai mari față de execuția din anul precedent.
Fondurile vor susține investiții în întreținerea și modernizarea barajelor, digurilor și echipamentelor de evacuare a apei. În 2025, sunt alocate 441 de milioane de lei pentru lucrări hidrotehnice, 24 de milioane de lei pentru intervenții de urgență în județele Galați și Vaslui și 1,17 miliarde de lei din PNRR pentru digitalizarea echipamentelor de control al apelor. Bugetul ANAR cuprinde și fonduri pentru combaterea secetei pedologice.
Administrația Națională „Apele Române” va asigura siguranța barajelor, prevenirea inundațiilor și protejarea cursurilor de apă printr-un program național extins, susținut de fonduri publice și externe. Bugetul reflectă o abordare publică responsabilă, concentrată pe prevenție, modernizare și ajustarea la schimbările climatice.
