transgaz-si-omologii-din-bulgaria,-grecia,-moldova-si-ucraina-ofera-un-produs-nou-pentru-a-facilita-livrarile-de-gaze-naturale-catre-ucraina
0 3 minute 1 an

Operatorii sistemelor de transport al gazelor naturale din Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, România și Ucraina colaborează pentru a facilita transportul gazelor naturale din Grecia către Ucraina, între iunie și octombrie 2025.

Transgaz SA, Bulgartransgaz EAD, DESFA SA, Vestmoldtransgaz SRL și Gas TSO of Ukraine oferă un produs de capacitate grupată pentru livrările de gaze naturale către Ucraina.

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a anunțat acest produs la Forumul „Black Sea and Balkans Security”, menționând că se lucrează accelerat pentru o licitație de capacitate super-grupată, cu un preț unitar pe toate punctele de interconectare și un discount de 25% pentru transportul LNG din Grecia în Ucraina.

Vestmoldtransgaz SRL, operatorul național din Republica Moldova, este o subsidiară a Transgaz.

Capacitatea totală

Produsul pentru transportul gazelor naturale va fi disponibil pentru punctele de interconectare Kulata (BG)/Sidirokastron (GR), Negru Vodă (RO)/Kardam (BG), Isaccea/Orlovka, Kaushany și Grebenyky.

Capacitatea lunară pentru luna iunie 2025, de 31.356.129 kWh/zi, va fi disponibilă pe platforma regională de rezervare (RBP) din 29 mai 2025, ora 07:00 UTC.

Licitațiile pentru capacitatea lunară următoare vor avea loc în a patra zi de luni din fiecare lună. Alocare capacității se va face prin licitații cu preț uniform.

Mecanismul de alocare va fi o licitație cu preț uniform.

„Până în octombrie 2025, Ucraina trebuie să injecteze aproximativ 5 miliarde de metri cubi de gaze naturale în depozitele subterane pentru a asigura securitatea energetică în timpul iernii. Această colaborare a operatorilor are ca scop să satisfacă nevoile urgente ale Ucrainei, diversificând și crescând siguranța aprovizionării cu gaze prin ruta transbalcanică.”

Pentru utilizarea corectă a produsului, participanții la licitație nu vor avea acces la punctele naționale de tranzacționare din țările implicate în ruta de transport, cu excepția Ucrainei. Prețul de rezervă va fi egal cu suma prețurilor de rezervă aplicabile pentru capacitatea lunară la punctele de import, reduse cu 25% (46% pentru GTSOU), pentru a stimula utilizarea rutei și a reduce impactul financiar asupra Ucrainei.

Operatorii susțin principiile transparenței și echității, contribuind la securitatea energetică a Ucrainei, respectând politicile europene privind concurența, sustenabilitatea și solidaritatea.

„Se estimează că produsul va crește utilizarea infrastructurii de transport, stimulând veniturile operatorilor și reducând tarifele pentru utilizatori.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *