„Mulți mă întreabă: «Părinte Moses, cum pot să-mi dezvolt masculinitatea?»”, spune acesta într-unul dintre videoclipuri.
Părintele Moses McPherson a pregătit pentru botez peste 70 de noi credincioși
Conform unui raport, Moses McPherson, fost constructor de acoperișuri, este acum preot în Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (ROCOR) din Georgetown, Texas. ROCOR, cu sediul în New York, s-a extins recent în Statele Unite, atragând persoane din diverse credințe. În ultimele șase luni, părintele Moses a pregătit pentru botez 75 de noi membri ai comunității sale religioase.
„Când ne-am convertit, acum 20 de ani, obişnuiam să spunem că Ortodoxia este cel mai bine păstrat secret, pentru că oamenii pur și simplu nu ştiau ce este”, a declarat el. „Dar în ultimul an şi jumătate, congregaţia noastră s-a triplat”.
La slujbele din duminică, mulți tineri sunt prezenți, căutând răspunsuri. Un inginer software, Theodore, simte un gol interior, deși are o viață aparent perfectă. Consideră că societatea este „foarte aspru” cu bărbații, criticându-i pentru dorința lor de a-și întreține familiile.
Mulți dintre convertiți aleg să-și educe copiii acasă, considerând că femeile ar trebui să prioritizeze familia. Părintele John Whiteford, protopop în ROCOR din Spring, afirmă că educația la domiciliu oferă o educație religioasă solidă și protejează copiii de discuții despre „transgenderism sau cele 57 de genuri”.
Ce spune părintele Moses McPherson despre contracepție?
Un cercetător care studiază istoria și mentalitatea creștinismului ortodox răsăritean, în special în Rusia modernă, observă o creștere a numărului de credincioși în parohia sa din Cincinnati, un fenomen observat și în alte zone din Statele Unite.
Spațiul digital joacă un rol important în atragerea noilor membri. Părintele Moses are numeroși admiratori online, iar numeroase emisiuni radio și materiale video ortodoxe sunt disponibile. El spune credincioșilor că există două moduri de a-L sluji pe Dumnezeu: călugăria sau căsătoria.
Cei căsătoriți ar trebui să evite contracepția și să aibă cât mai mulți copii. „Arătați-mi un singur sfânt din istoria Bisericii care a binecuvântat vreodată orice formă de control al nașterii”, a spus părintele Moses. El critică masturbarea ca fiind „patetică și lipsită de virilitate”.
Părintele Moses afirmă că Ortodoxia „nu este masculină, ci pur şi simplu normală”, în timp ce „în Occident se urmărește o feminizare a tot ceea ce este”.
El consideră că unele biserici protestante se adresează în principal femeilor. „Nu vreau să merg la slujbe care seamănă cu un concert Taylor Swift”, a declarat părintele Moses.
