Daniel Băluţă, prim-vicepreședinte PSD și primar al Sectorului 4, a declarat că PSD trebuie să se implice în guvernare, subliniind că situația României este dificilă.
Daniel Băluță a reiterat convingerea că participarea PSD la guvernare este cea mai favorabilă opțiune pentru România, deoarece „măsurile ce urmează să fie implementate vor fi suportate mai ușor de către cetățeni”.
”Opinia mea este că PSD trebuie să se implice în guvernare, fiindcă este o perioadă extrem de grea pentru România. Sunt convins că prezența noastră va facilita implementarea măsurilor necesare, care vor fi suportate mult mai ușor de către populație. Asta cred eu”, a precizat prim-vicepreședintele PSD, Daniel Băluţă.
Daniel Băluță: Nu se pune problema unui guvern de sacrificiu
Prim-vicepreședintele PSD a subliniat că „în niciun caz nu se poate vorbi despre un guvern de sacrificiu”.
”În urma discuțiilor cu colegii noștri, vom lua o decizie. Sunt convins că aceasta va fi cea mai bună opțiune, una ce va ține cont de interesele naționale și, în subsidiar, de interesele partidului”, a mai spus Daniel Băluță.
Daniel Băluţă a fost întrebat și despre opțiunile pentru prim-ministru.
”Nu pot să mă pronunț în acest sens, întrucât nu cunoaștem cine va fi propus de președintele României, sau dacă va propune un guvern PSD condus de un lider din partid. Informațiile necesare le vom obține doar după consultările cu președintele țării”, a precizat Băluță.
Daniel Băluţă a afirmat că în PSD există diverși puncte de vedere, dar și dialog, și că deciziile vor fi luate în concordanță cu nevoile națiunii.
Bucureștiul așteaptă un nou primar! Scenariile pentru alegerea noului primar general sunt complexe.
Daniel Băluță: Încurajarea cetățenilor să participe la vot este vitală pentru viitorul României.
Daniel Băluță a votat alături de Marcel Ciolacu: Un vot pentru o societate fără ură.
