Șeful Cancelariei Președintelui interimar al României și Consilierul Prezidențial pentru Securitate Națională, Cristian Diaconescu, clarifică informații eronate despre o posibilă trimitere de militari români în Ucraina.
”Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, nu a declarat, și nici nu a sugerat, că România intenționează să trimită trupe în Ucraina.”
”Dimpotrivă, declarațiile sale publice au susținut constant ajutorul acordat de România Ucrainei, excluzând orice implicare militară directă. Acest angajament este conform cu poziția națională, stabilită după consultarea cu reprezentanții partidelor politice, și cu deciziile luate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.” , comunică Administrația Prezidențială.
Administrația Prezidențială subliniază că orice decizie privind trimiterea militarilor români într-o zonă de conflict necesită aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării și Parlamentului.
”O astfel de măsură nu poate fi luată unilateral de Președintele României. Este necesară o comunicare publică clară și fără echivoc din partea autorităților. Doresc să îndemn cetățenii și mass-media să consulte sursele oficiale și să evite diseminarea informațiilor neverificate,” afirmă Cristian Diaconescu.
id=”chapter-0″>Ministerul Apărării Naționale: Speculații false
Președintele interimar Ilie Bolojan este ținta unei campanii de dezinformare care vizează sprijinul acordat Ucrainei. Campania prezintă informații eronate despre o decizie a conducerii românești de a trimite trupe.
”Aceste speculații sunt lipsite de fundament și reprezintă un efort de manipulare, având în vedere conflictul din Ucraina.” , declara Ministerul Apărării Naționale.
Campania de dezinformare se bazează pe o declarație a lui Ilie Bolojan din luna februarie 2025, după consultări parlamentare.
”Declarația sa, extrasă din context, este prezentată ca o dovadă a unei decizii de trimitere a trupelor românești în Ucraina.”
Foto: InfoRadar
vezi toate articolele
