Statele Unite intenționează să aplice taxe vamale suplimentare față de aproximativ 150 de țări în următoarele săptămâni, a declarat președintele Donald Trump.
“Există 150 de țări cu care dorim acorduri comerciale. În următoarele două-trei săptămâni, vom comunica clar ce tarife vor fi aplicate pentru desfășurarea unor activități comerciale în Statele Unite”, a declarat Donald Trump într-o întâlnire cu oameni de afaceri din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.
Președintele american a delegat secretarului Trezoreriei și secretarului Comerțului sarcina de a gestiona negocierile comerciale cu fiecare țară.
Declarațiile președintelui evidențiază provocările Administrației americane în gestionarea relațiilor comerciale, după ce acesta a anunțat intenția de a impune taxe vamale bazate pe reciprocitate. Pe fondul acestor dispute, Trump a suspendat temporar, pentru 90 de zile, taxele bazate pe reciprocitate, însă a menținut tarife generale de 10%.
Cu câteva zile în urmă, președintele Statelor Unite a anunțat un acord comercial de principiu cu China, subliniind că relațiile comerciale sunt „excelente” și că se va întâlni cu președintele Xi Jinping în viitor.
“Am realizat o schimbare majoră în relațiile cu China, în urma discuțiilor productive de la Geneva. Ambele părți au acceptat reducerea taxelor la 10% pentru 90 de zile, începând cu data de 2 aprilie, pe parcursul negocierilor privind aspectele structurale majore”, a precizat Trump.
Statele Unite și China au convenit asupra reducerii semnificative a taxelor vamale pentru o perioadă de 90 de zile. Washingtonul a redus taxele aplicate produselor chineze de la 145% la 30%, iar Beijingul de la 125% la 10%.
Foto: Profimedia
Citeste si:
Friedrich Merz recomandă SUA să se consulte cu UE legat de războiul din Ucraina /Starmer: „Putin nu dorește pacea”
Rusia și Ucraina au convenit asupra unui schimb de prizonieri /Zelenski cere măsuri mai stricte, după eșecul negocierilor pentru încetarea ostilităților
Jurnalist, specializat în știri internaționale, Mihail Drăghici este activ în presa națională din 2002. Are o experiență de peste 20 de ani ca editor de știri externe.
Afișează toate articolele
