Ministrul Energiei salută acordul pentru livrarea gazelor naturale din Neptun Deep către Republica Moldova.
Conform unui comunicat al Ministerului Energiei, contractul stabilește furnizarea de gaze naturale pe o perioadă de trei ani către un punct virtual de tranzacționare din România, cu destinația finală Republica Moldova.
Gazele vor proveni din zăcământul offshore Neptun Deep, cel mai important proiect de gaze naturale din Marea Neagră, primul din România de mare adâncime, cu rezerve estimate la peste 100 de miliarde de metri cubi.
„Resursele din Marea Neagră sunt un avantaj strategic și o responsabilitate față de vecinii noștri. Am subliniat mereu că proiectul Neptun Deep vizează solidaritatea și viitorul energetic comun al regiunii. Semnarea acestui acord demonstrează că România nu doar promite, ci acționează – asigurând resurse, siguranță și încredere”, a declarat ministrul Energiei.
Proiectul Neptun Deep – cel mai vast proiect offshore de extracție gaz naturală din Marea Neagră
Totodată, ministrul a menționat sprijinul acordat Republicii Moldova prin „stabilitate, predictibilitate și o viziune comună”.
„Susținem Republica Moldova prin gaze, stabilitate, predictibilitate și o viziune comună. Această livrare confirmă rolul României ca furnizor de securitate energetică în regiune. Este o responsabilitate pe care o luăm în serios, fiind conștienți că stabilitatea energetică este esențială pentru o economie funcțională și un stat puternic”, a afirmat ministrul.
Ministrul Energiei a mai precizat că cantitatea de gaze livrate reprezintă o mică parte, sub 1%, din rezervele confirmate ale zăcământului Neptun Deep.
Neptun Deep este cel mai extins proiect offshore de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră și primul proiect de mare adâncime din România. Co-dezvoltat de Romgaz și OMV Petrom, acesta deține rezerve estimate la minim 100 de miliarde de metri cubi de gaz natural. Primele livrări comerciale sunt preconizate pentru 2027, iar acest contract cu Energocom SA marchează un prim pas concret în valorificarea regională a acestei resurse strategice.
