În cele trei luni de suspendare pentru consum de substanțe interzise, Jannik Sinner s-a antrenat intens, dar a atras atenția presei și cu aspecte extra-tenis. S-a despărțit de partenera sa, Anna Kalinskaya, apoi a fost observat în compania unei alte sportive ruse, Lara Lieto.
Aceasta a participat la antrenamentele din Monte Carlo, amplificând zvonurile legate de o posibilă relație. Cu toate acestea, jucătorul italian a negat vehement implicarea într-o astfel de poveste, atunci când a fost abordat de jurnaliști.
Între timp, fosta iubită a lui Sinner a obținut un succes notabil în proba de dublu a turneului de la Madrid, alături de Sorana Cîrstea. Cele două sportive au cucerit trofeul, învingându-le în finală pe Elise Mertens și Veronika Kudermetova, cu scorul de 6-7, 6-2, 12-10.
Jannik Sinner a negat o relație cu Lara Lieto
Lara Lieto, absolventă a Universității Berkeley din California, a devenit cunoscută după apariții în reviste de modă și prin viața sa personală. Printre persoanele cu care a fost legată sentimental se numără și Adrien Brody, actor premiat cu două Oscaruri pentru filmele „The Pianist” și „The Brutalist”.
Recent, sportiva rusă de 31 de ani a fost surprinsă în ipostaze apropiate de Jannik Sinner, în Monte Carlo, chiar și la antrenamentele sale. Declarațiile lui Sinner la conferința de presă premergătoare turneului de la Roma, cu privire la o eventuală relație, au fost categorice.
„Sunt supus unei atenții sporite, mai ales în afara terenului. M-au surprins fotografiile, însă nu e nimic serios. Nu am o relație”, a declarat Sinner.
Roland Garros, obiectivul principal
Jucătorul italian a explicat că va aborda turneul de la Roma fără mari așteptări, concentrându-se pe evaluarea nivelului său după o perioadă de pauză. La Roland Garros, își propune să câștige trofeul.
„Obiectivele mele principale sunt încurajate de turneul de la Roland Garros. Sunt aici pentru a evalua nivelul meu actual și nu pentru a obține victorii spectaculoase. Doresc să trec de prima rundă și să observ evoluțiile următoare. Este o provocare să revii după o perioadă de neactivitate, însă sunt calm și físic bine. Am petrecut o lună fără a ține în mână racheta, apoi am revenit treptat la antrenamentele la sala de sport. Nu mă grăbeam, mi-am planificat reîntoarcerea progresiv. Mă simt bine să fiu din nou în circuit ul tenisului. Sunt recunoscător pentru aceste momente frumoase pe care le-am petrecut cu familia si prietenii.”
