Un sistem judiciar supus intereselor Kremlinului
Un tânăr din Transnistria, cu cetățenie rusă, Vadim, a declarat într-un interviu că a fost arestat în Rusia în aprilie 2022, sub o acuzație falsă de posesie de droguri. După arestare, a fost bătut și acuzat suplimentar de fotografierea de obiective militare din apropierea Moscovei. A fost supus la interogatorii umilitoare, inclusiv dezbrăcare și filmare.
Vadim a fost presat să declare legături cu serviciile secrete ucrainene, însă a negat. În final, acuzația de posesie de droguri a rămas.
„Dosarul meu penal este bazat pe declarațiile unor agenți de poliție. La una dintre ședințele judiciare, un jurat-procuror militar a dictat verdictul, spunându-mi dacă sunt vinovat sau nu. Mi s-a comunicat că sunt considerat vinovat într-un anumit stadiu.”, a explicat Vadim.
Arestări abuzive pentru o recrutare ascunsă
Condamnat la 14 ani de închisoare, Vadim a fost inițial încarcerat într-un centru de arest preventiv. Acolo a întâlnit mulți alți tineri cu situații similare. „Aproximativ 70-80% dintre deținuți erau tineri condamnați pentru infracțiuni legate de substanțe interzise: consum, posesie. Am ajuns la concluzia că este vorba de o recrutare ascunsă.”, a subliniat el.
După transferarea la un penitenciar din Nijni Novgorod, Vadim și ceilalți deținuți au fost presați să semneze contracte de înrolare în armată, sub amenințarea abuzului fizic. După semnare, tinerii au fost transportați în regiunea Luhansk din Ucraina.
Vadim a relatat dificultățile de a scăpa din detenție din cauza supravegherilor stricte. „Toate posibilele rute de evadare erau blocate. Am fost permanent supravegheați de forțele militare.”, a mai spus el.
Tranșee cât mai adânci, pentru supraviețuire
Recruții au fost obligați să sape tranșee în apropierea unui poligon militar. „Unii se temeau să pună întrebări. Ştiam că am putea fi ucişi la poligon. Ne-au spus că supraviețuirea nu depinde de gloanțe, ci de săpatul tranșeelor cât mai adânci.”, și-a amintit tânărul.
Vadim a reușit să evadeze după ce a fost trimis, împreună cu un grup de soldați, spre pozițiile armatei ucrainene. A supraviețuit atacului, împreună cu alți doi soldați răniți, simulare unei contuzii pentru a ajunge într-un spital din Belgorod. Acolo a contactat familia și o organizație anti-război, cu ajutorul căreia a evadat din Rusia.
